Constituită în luna octombrie a anului 1997, Garanta Asigurări sărbătorește 20 de ani pe piața locală de asigurări.

 

 

Odată cu acest moment aniversar, compania și-a îndreptat atenția către susținerea proiectelor culturale autohtone, fiind partener în retipărirea unei cărți de referință pentru literatura română contemporană, “Recviem pentru nebuni și bestii”, a scriitorului Augustin Buzura.  Mai mult decât siguranța bunurilor materiale, Garanta Asigurări le-a propus clienților săi și o altfel de oportunitate: aceea de a reflecta la bunăstarea minții și sufletului.

 

De-a lungul celor 20 de ani, Garanta Asigurări s-a bucurat de creșteri ale cifrei de afaceri, ale numărului de angajați și ale numărului de clienți, în același timp dezvoltând un grad ridicat de experiză, consistență și performanță pe piața locală.  Serviciile și produsele companiei ce vin în întâmpinarea necesităților clienților, precum și preocupările constante față de nivelul de specializare al angajaților au constituit bazele acestei creșteri. Mai mult, având drept principală misiune întărirea securității financiare a clienților săi prin programe de asigurare adaptate nevoilor personale de protecție, compania a participat activ de-a lungul acestor ani la dezvoltarea pieței de profil.

 

  • Tehnici de vanzare
  • Finanate si economie
  • Management si leadership
  • Marketing si branding
  • Marketing online
  • Resurse umane
  • PR si comunicare
  • Idei de afaceri
  • Interviuri antrepenori de succes
  • Povesti despre afaceri de succes
  • Tehnici de vanzare

    Tehnici de vanzare

Tehnici de vanzare

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Cum sa fii un lider eficient

    Cum sa fii un lider eficient

Cum sa fii un lider eficient

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Cum sa fii un lider eficient

    Cum sa fii un lider eficient

Cum sa fii un lider eficient

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Instrumente creative pentru reclame virale

    Instrumente creative pentru reclame virale

Instrumente creative pentru reclame virale

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Marketing online

    Marketing online

Marketing online

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Resurse umane

    Resurse umane

Resurse umane

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • PR si comunicare

    PR si comunicare

PR si comunicare

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Start afacere

    Start afacere

Start afacere

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Start afacere

    Start afacere

Start afacere

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Start afacere

    Start afacere

Start afacere

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

 
DSC_5889

La ceas aniversar, obișnuim să ne evaluăm activitatea și să analizăm rezultatele obținute, dar și să privim spre viitor cu încredere. Orientarea către client, creșterea calității serviciilor oferite, administrarea eficientă a capitalului sau menținerea securității financiare sunt doar câteva dintre obiectivele îndeplinite de companie de-a lungul celor 20 de ani. Experiența acumulată în tot acest timp ne-a ajutat să înţelegem nevoile clienților noștri şi să alegem detaliile care fac diferența”, declară Theodoros Bardis, Director General al Garanta Asigurări.

 

În prezent, compania este unul dintre jucătorii compoziți în domeniul asigurărilor din România, oferind atât asigurări de viață, cât și generale. Activitatea companiei și rezultatele sale se pot concretiza în câteva cifre de referință:

 

  • Număr total clienți: 50.000
  • Număr de angajați: 142
  • Număr de sucursale: 15
  • Număr de parteneri externi: 140
  • Primele brute subscrise în anul 2016: aproximativ 40.000.000 RON
  • Marja de solvabilitate la finele anului 2016: 288%

 

 

Despre Garanta Asigurări

Cu o experiență de peste 20 de ani pe piața locală de asigurări, misiunea Garanta Asigurări este aceea de a întări securitatea financiară a clienților săi, prin programe de asigurare adaptate nevoilor personale de protecție și de a oferi valoare acționarilor. Garanta reprezintă 140 de parteneri externi prin gestionarea de dosare tip Carte Verde, fiind autorizați de Biroul Asiguratorilor din România (BAAR) și este prezentă în majoritatea orașelor mari din România.

Aflați mai multe despre Garanta Asigurări pe website și pe platformele de social media: Facebook și LinkedIn.